miercuri, 21 mai 2014

Pe cuvânt

   Chiar nu am mai mult. Pe cuvânt că am doar cuvinte. N-am nici măcar fraze, frazele sunt nişte scorpii înşelătoare. Te mint în faţă, doar cuvântul izolat e adevăr absolut. Atunci când pui un cuvânt lângă altul şi lângă altul, fac echipă şi pun prostii la cale. Nu trebuie să ai încredere în fraze. Cuvîntul izolat, însă... Te poate izbi, ştii? În dicţionar, alături de definiţia aia a lui lungă, care îi şterge expresivitatea şi îi păstrează doar sensul; pe afişe, unde îţi  pune la îndoială percepţia; în cărţi, unde te face să crezi că nimic nu e ireal.
     Poţi să transformi tăcerea în cuvinte, întunericul, noaptea, lumina, aerul, nimicul însuşi. Cuvântul e antimaterie. Poţi să creezi un cuvânt de douăzeci şi trei de silabe în care să cuprindă toată condiţia umană. Cuvântul e filosofie. Poţi să creezi un cuvânt care să chestioneze haosul. Cuvântul e căutare.
     Şi totuşi, când moare un cuvânt? Atunci când îl spui? Sau atunci se naşte? Iar dacă modul în care articulezi sunetele articulează soarta cuvântului, atunci ce se întâmplă când te bâlbâi? Naşti cuvinte gemene. Şi probabil că atunci când nu spui ceva ce ai vrea mult să spui, înseamnă că avortezi cuvinte, ceea ce e greşit. Deci de asta trebuie să spui tot ceea ce vrei.
     De ce au început oamenii să denumească lucrurile? Mă întreb cum au pus nume pentru fiecare copac şi pentru fiecare piatră şi, mai ales, cum şi-au dat seama care e forma unui cuvânt pe hârtie? Mă întreb cum arăta prima literă.
    Chestia e că la început ai doar o frază. Şi începi să faci supă. Înlocuieşti unele ingrediente cu sinonime. Unele sunt prea dulci, şi le dai un sens contrar. Altele sunt mai înnecăcioase, aşa că le tăi mai mărunt. Altele sunt prea dure, deci trebuie să le înmoi. Şi totuşi, ai nevoie de toate, deşi poţi să supravieţuieşti şi cu puţine.
    Dar nu înţeleg cum vine, în minte ai mereu o imagine care se mişcă şi o voce care nu tace. Deci ce sunt cuvintele din mintea ta? Pixeli?
    Ale cui sunt toate cuvintele astea, nu cumva sunt ale tuturor? Şi e trist, pentru că eu doar cuvinte am. Pe cuvânt.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu