Trebuie să admit că nu sunt chiar cea mai feminină floare delicată din lume. Tata și-a dorit mult un băiat și a avut grijă ca măcar una din fetele lui să ţină loc de aşa ceva. Nu am avut niciodată vreo simpatie pentru machiaj, nu l-am înţeles şi n-a avut nicio treabă cu mine. Din punct de vedere vestimentar, am îmbrăcat doar lucruri cu care sigur n-ai cum să dai greş, pentru că şi întreagă poveste cu cromatică, texturi & co. mă bate. N-am idee cum faci să fii graţioasă, cum baţi din gene şi cum zâmbeşti naiv; nu ştiu, nu-mi iese.
Probabil singura chestie care mă face feminină în vreun fel e legată de toate stereotipurile în care mă încadrez intregral şi fără drept de apel. Numărul unu, n-am orientare în spaţiu, nici măcar un pic, nici cel mai vag reper. Îmi place şi să gătesc şi îmi ies toate experimentele, am cumva un simţ pentru a aproxima ingrediente şi a face combinaţii pe care l-am moştenit, probabil, de la strămoaşele mele din peşteră. Sunt vanitoasă şi mă zgâiesc în absolut toate geamurile sau ochiurile de apă sau orice altceva reflectă lumina. Sunt şi destul de emoţională - plâng de la orice căţel lovit, mă sperii din toate prostiile şi mă fascinează chestiuni puerile. Nu o să înţeleg vreodată noţiuni de fizică şi electricitate.
Toate lucrurile acestea şi faptul că, în adâncul sufletului, încă mă consider destul de băieţel, mă fac să fiu puţin feministă şi bătăioasă în ce priveşte felul în care sunt văzută că femeie şi lucrurile care se aşteaptă de la mine.
Ieri am avut o criză existenţială pentru că eram singură acasă şi nu reuşeam să deschid o sticlă de plastic. Nu e mare chestie, dar eu am avut o adevărată luptă interioară, în sensul că TREBUIA să deschid nenorocita aia de sticlă ca să-mi demonstrez ceva mie şi întregii specii din care fac parte şi al cărei mândru exponent sunt. Am încercat cu dinții, cu banda de plastic, cu patentul; aparent, sticla aceea voia să-mi demonstreze mie ceva. Aşa că ieri am avut prima înfrângere, primul eşec, prima palmă peste botul feministei din mine... Am avut nevoie de un bărbat ca să desfacă sticla.
Deşi am pierdut în mod josnic această luptă, războiul încă nu s-a terminat, şi mărturie stau toate borcanele care s-au spart până la urmă sub presiunea încăpăţânării mele de a mă descurca singură. O să-mi iau câteva zile să trec peste această înfrângere mârşavă şi o să revin cu forţe proaspete în această luptă pe care trebuie s-o câştig. Sunt convinsă de victoria mea. Sper doar să nu trebuiască să schimb vreun bec... Mi-e frică de electricitate şi sigur n-o să mă descurc singură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu