Despre egalitate, păr și degenerare

   Acum câteva luni, am decis să nu mai scriu nimic până la bac, fiindcă mă simt vinovată de fiecare dată când fac altceva decât să învăț. Adică tot timpul. Adică vinovăţia a devenit o constantă a existenţei mele în ultimele luni. Despre altceva voiam să vorbesc, cu toate acestea, de plâns oricum mă plâng în tot restul timpului tuturor celor din jur.

   Nu prea sunt în contact cu actualitatea în perioada asta din toate motivele la care m-am referit mai sus. În rarele momente când deschid televizorul sau întru pe vreun site de ştiri, rămân tare surprinsă de ceea ce e de văzut în ţară şi în lume. Câte un nene care voia să fie preşedinte şi care acuma are foarte multe explicaţii de dat, vreo 17. Un alt nene care era cică primar şi acuma nu e decât îndrăgostit. (Nu-s eu în măsură să fac analiză politică, deja-s prea mulţi care fac asta; voiam doar să mă dau informată).

   Mă gândesc că e firesc, totuşi, sunt evenimente izolate, ce mă priveşte pe mine, întoarce-te la învăţat. Apar însă lucruri la care nu poţi să nu comentezi. Rămâi crucit, prostit, stupefiat şi încă vreo două sinonime. În sensul ăsta, am tot dat zilele astea, peste tot pe net (aici, aici sau aici), peste ultimul "trend" al verii: femei care vor sa-si celebreze feminitatea si sa-si imbratiseze naturaletea prin parul de la subrat. Pe care-l lasă lung. Și îl colorează. Roz.

  Eu nu sunt feministă. Pornirile mele din momentele în care mă simt nedreptăţită vin din faptul că sunt încăpăţânată şi independentă şi se întâmplă să fiu şi fată. Atât. Nu cred că între sexe ar trebui să fie egalitate în toate sensurile pentru că nu e firesc să fie. Egalitatea completă ar trebui să existe doar în drepturi (idealist vorbind). Femeile diferă de bărbaţi prin structura corporală, prin skill-uri, prin atribute, prin atuu-uri şi lista poate continua. Chiar dacă un bărbat poate educa cu succes un copil, asta nu face mai puţin valabil faptul că femeile au fost proiectate să facă acest lucru şi-l fac, în general, mai frecvent şi mai bine. Chiar dacă o femeie poate construi cu succes un gard, asta nu schimbă faptul că un bărbat o să îl construiască mereu mai bine. Pentru că... Nu ştiu. Din motive.

    Dar nu la asta voiam să ajung. Voiam să ajung la ideea că prin astfel de manifestări triviale, dizgraţioase, puerile precum celebrarea feminităţii prin părul de la subraţ, este ilustrată o valoare care se degradează. Feminitatea în sine, cu toate aspectele care o definesc, degenerează efectiv şi pierde din vedere însuşi ceea ce o defineşte şi o face importantă.

    Ca să nu creez interpretări, prin degenerare mă refer la transformarea unui set de componente ale unui anumit fenomen, evoluţia acestora spre negativ, spre neobişnuit, spre ilogic. Şi ideea de masculinitate s-a transformat mult în ultimele decenii. De asemenea, ideea de familie, de copilărie, de cultură, de educaţie. Toate s-au dus cu valul. Care a luat şi calul. Ceea ce e supărător e că nu avem de unde să ştim. Poate şi generaţiile anterioare nouă ne considerau degeneraţi pe noi, poate n-avem niciun cuvânt de spus în evoluţia firească a societăţii.

   Cu toate acestea, şi revenind la femei, mă gândesc că poate ar fi mai bine să îmbrăţişeze alte lucruri. Nu naturaleţea şi nu în felul asta.  (Ca paranteză, mi se pare ipocrit că vor să celebreze frumuseţea naturală, dar se machiază în continuare. Machiajul fiind perfect natural, de altfel). Un aspect de îmbrăţişat ar fi autoeducarea. Se dau prea multe sute de lei pe fonduri de ten scumpe şi se pune mâna pe prea puţine cărţi. Se fac prea multe selfie-uri şi se numără prea puţine idei originale. Prea multe investiţii în cum arătăm şi prea puţine pe ce avem de spus. Alergăm după atenţie din motive dintre cele mai stupide şi ne pierdem din esenţă, neştiind să mai facem lucrurile care ne fac speciale şi importante şi unice şi oricum aţi vrea să o spuneţi: să fim fiinţe calde şi bune care-s capabile să aibă o familie la un moment dat, să fim plăcute la înfăţişare, să avem câte ceva de spus măcar câteodată, să fim stabile emoţional. Cerinţe minime, decente, dar cam rare. Faptul că ne dorim să fim puternice şi independente nu e un lucru rău, ci dimpotrivă. Dar nu trebuie să ne schimbăm direcţia din motivele astea. Nu trebuie să ne ducem şi noi cu valul.

   În fine, ceea ce am vrut să zic este că nu merită să ne vindem integritatea pentru atenţie. Nu trebuie să încercăm din greu să spargem tiparele că să celebrăm frumuseţea. Egalitatea vine din a fi dispusă să munceşti şi să-ţi foloseşti toate resursele. Frumuseţea vine din prezenţa de spirit, din stabilitate emoţională şi echilibru fizic şi mental. Naturaleţea trebuie celebrată prin curajul de a fi tu însuţi. Nu prin #wokeuplikethis, #nofilter sau păr roz.