Noroc

   Cred în noroc. Nu sunt un om superstiţios, cu atât mai puţin unul religios, dar cred că norocul chiar există, cred că e la fel de real la timpul şi spaţiul, e o coordonată în sine. Hazard sau entropie, întâmplare sau coincidenţă, lucrurile astea sunt palpabile şi reale, sunt dimensiuni ale existenţei, fidele şi inteconectate.

    Să fii la coodonatele geografice potrivite, să nimereşti intervalul orar necesar - omul potrivit la locul potrivit - şi să ai noroc. Cam asta e tot ce poţi să faci, fără să faci nimic. E paradoxal cât de mult şi cât de puţin poţi să intervii în orice, cât timp poţi să cauţi ceva şi cât de mare poate să fie uimirea când îl şi găseşti. Tot ceea ce suntem noi, tot ceea ce facem, totul e guvernat de noroc, de şansă, de nişte zaruri aruncate de ceva mai mare decât noi, ceva imaterial, mai mult decât o entitate, mai degrabă un sistem de reguli şi de condiţii scrise cu stele la graniţele spaţiului. Poţi să numeşti asta Dumnezeu? Sigur că poţi, dacă asta are sens pentru tine. Poţi să-i atribui o identitate? Bineînţeles, dar cu ce te ajută?

     Încercăm mereu să găsim sensul în imaterial, să prindem ceva în palme şi să îi dăm o formă şi o etichetă, să îl categorisim şi să îl plasăm în mintea noastră în sertarul alocat. Deciziile le luăm noi, sau aşa credem, dar şansă ca ele să se concretizeze în ceva anume e infirmă. Riscul la care te expui poate să devină un ghinion de toate frumuseţea sau o baftă uriaşă, totul la fel de aleatoriu, cu tot spectrul de la una la alta. Nu suntem decât clişee materializate, condensări de atomi ambulante cu putere de decizie limitată.

    Credem că avem control asupra vieţii şi e firesc, am înnebuni dacă am realiza că suntem în bătaia vântului. Dar cât e de adevărat? Cât de mult poţi să schimbi faptul că te-ai născut într-un anumit context social? Cât de mult poţi să controlezi schimbările pe care le imprimă asupra ta toţi oamenii cu care vii în contact? Ce contribuţie ai tu la faptul că ai crescut în prospera Suedie sau în Orientul Mijlociu bătut de război? Poţi să faci extrem de multe eforturi şi să ajungi pe o anumită treaptă pe care se întâmplă să se găsească un om care n-a făcut absolut niciun efort. O să fii frustrat şi n-o să ţi se pară corect, dar corect nu înseamnă nimic. Nici nu există conceptul asta de fapt, corect e o idee sintetizată de oameni pentru a-şi explica lucrurile care li se întâmplă, deşi acestea nu au nicio explicaţie. 

     Totul e inherent corect. Lumea asta e cumva egală, deşi nu pare de nicio culoare aşa. La nivel global, nu e, deoarece nu e omogenă din niciun punct de vedere. La nivel individual, pe de altă parte, este. Dai exact ceea ce primeşti, în cam aceeaşi cantitate, sub diferite forme. 

     Norocul e speculaţie metafizică, mult prea abstract - totul tinde să devină prea abstract de la un punct -, dar mult prea prezent pentru a-l nega. Cu toate astea, înainte de a castiga la loto, tot e încă necesar să cumperi un bilet - pare corect, nu-i aşa?