Scopul final al omului nu e nici măcar fericirea. Scopul final al omului e plăcerea. Răstorni munţi şi calci pe cadavre pentru a face lucrurile care să producă o reacţie chimică în creierul tău şi să elibereze substanţele de care ai nevoie ca să îţi exacerbeze existenţa. Asta e explicaţia faptului că avem instincte. Carnale, crude, imorale, egoiste - creaturi primare care caută satisfacţie. Asta suntem, cu nimic mai presus de maşinăriile care pur şi simplu funcţionează cu alt tip de combustibil. De ce credem că există un scop final?
Ni s-au dat instincte, iar apoi am creat o mie de legi care să le oprime. Am numit aceste legi moralitate şi le-am legat de existenţa forţelor divine, cărora le-am dat nume. Am asociat plăcerea cu răul şi moralitatea cu binele, iar apoi ne-am educat copiii să le diferenţieze. Ca să fie şi mai complicat, am setat limite ale acestei moralităţi care să difere de la individ la individ. Am făcut avortul imoral pentru unii, iar eutanasia perfect etică pentru alţii. Am stabilit că relaţiile între oamenii de acelaşi sex să fie greşite, dar am autorizat misoginismul. Am delimitat persoanele de animale şi am hotărât pe care făpturile din carne e în regulă să le mănânci. Am vrut egalitate pentru toţi, mai puţin pentru cei care arată diferit de noi.
Am polarizat autoconservarea şi am decis să ne ajutăm apropele : în ziua în care primul individ şi-a oprit vânătoarea că să-şi ajute vecinul să se ridice, cu riscul ca vânatul să-i scape, în ziua aceea s-a născut civilizaţia, societatea, în ziua ceea s-a decis că cei care trăiesc în triburi, trăiesc mai bine.
Ce am făcut apoi cu societatea? Am făcut legi, am stabilit conducători, am creat monedă de schimb, am stabilit valoare pentru lucruri, am prioritizat bunurile materiale, am devenit încet-încet singurele creaturi care plătesc că să trăiască pe Pământ.
Asta ni s-a părut că ne dă superioritate, aşa că nu ne-a mai păsat de ce distrugem; viaţă noastră nu s-a mai limitat la supravieţuire, ci la agonisire. De-acum trebuie să avem, să adunăm, să dăm din coate în lupta pentru bani, pentru putere şi pentru plăcerea care reiese din această poziţie.
Am creat încă un concept, şi anume fericirea, şi am hotărât că asta trebuie să facem, şi anume să o căutăm cu disperare până la sfârşitul existenţei, fără să avem nicio idee ce înseamnă, dacă există şi unde o putem găsi.
Am setat atâtea standarde şi atâtea limitări în încercarea noastră absurdă de a complica fiecare lucru simplu, şi am ajuns să trăim doar de la gât în jos. Vrem că totul să se întâmple aici şi acum - nu avem atâta răbdare şi nu avem atâta timp. Măsurăm timpul în altceva, şi sigur nu în secunde.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu