Dimineața

  Oamenii nu au posibilitatea să o ia de la capăt de o infinitate de ori. Nu avem posibilitatea asta fizic, nu ne sunt facilitate coordonate spaţio-temporale pentru aşa ceva. Cu toate astea, avem dimineţile. Dimineţile ne dau şansa de a ne oferi nouă înşine iluzia că o luăm de la capăt în fiecare zi, chiar dacă de fapt nu facem asta. Nu e un nou început în fiecare zi, e doar o continuare a zilei precendente cu deosebirea că putem schimba interacţiunea noastră în raport cu încă un interval de 24 de ore în care avem de făcut anumite lucruri.

Ce ştim noi despre şansă şi neşansă, despre supravieţuire şi despre pericol? Stăm în casele noastre calde, mâncăm mâncarea pe care am cumpărat-o şi ne lovim de lucruri minore cărora le dăm importanţa unor catastrofe. O zi grea la lucru, un examen, o problema cu banii – toate acestea nu sunt mai mult decât chestiuni redundante, minore, semnificative doar pentru că le acordăm noi semnificaţie, dar irelevante în raport cu lucurile mari care se întâmplă la scară superioară.

În unele zile avem impresia că nu se întâmplă nimic. Ceea ce e de adevărat, pentru că de cele mai multe ori nu se întâmplă. De ce ar trebui să se întâmple ceva? Cum am face diferenţa între acel nimic şi acel ceva, în sensul că fiecare moment nesimnificativ din prezent poate însemna  ceva colosal în viitor, n-avem noi capacitatea să ştim lucrurile acestea de dinainte. Putem doar să bănuim. Sau putem să luăm în serios toate momentele şi să ne stresăm în legătură cu ele că şi cum ar fi fiecare în parte o revelaţie, ceea ce din nou e greşit.

Cum putem noi, creaturi mici care-şi dau importanţă mare, să facem măsura şi raportul relativ la fiecare moment, la fiecare zi, la fiecare dimineaţă din viaţă noastră? Nu putem. Din cauză că nu putem, timpul poate părea că trece mai repede decât trece de fapt. Lumea poate părea un loc apăsător şi omogen. Am putea să luăm câteva momente să ne gândim la asta, dar uite, e dimineaţă, trebuie să ajungem înapoi la serviciu, la şcoală, la toate catastrofele personale cotidiene.

Dar dimineţile chiar sunt mici minuni zilnice. Cu ochii împăinjeniţi de somn şi cu capul greu, privim pe fereastră şi vedem un pic de soare, un copac care înverzeşte sau pur şi simplu cerul, măreţ şi albastru. Toate acestea sunt minuni, pe cât de minore, pe atât de puternice. Ni se mai dă o şansă. O şansă să facem lucrurile mai bine sau mai rău, sau cel puţin în stilul nostru. Ni se mai dau câteva ore de lumina pe care să le folosim exact aşa cum vrem. Diminetele sunt mereu mai măreţe decât toate chestiunile mărunte pe care le luăm prea în serios.