Nu cred că apreciem cu adevărat ce ni se oferă la şcoală. Şi scriu asta acum în lumina acestei perioade în care mulţi cunoscuţi de-ai mei absolvesc liceul. Nu încerc acum să o fac pe Steve Jobs, iar aici vreau să fac o paranteză specială. Sunt două tipuri de oameni în lumea asta. Ştiu, sunt mai mult decât două, dar pe altceva vreau să pun emfază acum. Există acei oameni care au anumite abilităţi deprinse, înnăscute, nu ştiu, pentru IT. Acel gen de oameni care îşi deschid companie la 19 ani, care codează pentru 500 de euro pe luna încă din anul I, care reuşesc să ajungă experţi şi să fie căutaţi încă de foarte tineri. Ei sunt norocoşi, iar norocul lor constă în faptul că au toate lucrurile astea care sunt atât de căutate pe piaţa muncii în zilele noastre. Foarte bine pentru ei că sunt aşa capabili, bravo lor că se descurcă atât de bine, dar consider că asta nu le da dreptul să spună mereu şi tuturor că "trebuie să-ţi urmezi pasiunea" şi "să faci ce-ţi place" sau mai ştiu eu ce astfel de clişee împart în stânga şi-n dreapta. Iar aici intervin cei din cealaltă categorie despre care spuneam.
Aceia sunt oameniii ale căror pasiuni - cuvânt folosit cu atâta vervă încât şi-a pierdut şi el sensul - nu reprezintă ceva ce se vinde la foc automat astăzi. Pentru acei oameni, să facă "ceea ce le place" nu prea poate să le plătească întreţinerea. Aici nu am dreptul decât să dau exemplul meu - mie îmi place să scriu. Asta ştiu să fac cel mai bine, şi pot să o fac satisfăcător, în condiţiile în care am primit feed-back destul de bun până acum legat de asta. Asta e pasiunea mea, ca să merg pe aceiaşi termeni, la ora actuală. Sunt conştientă că şansele mele să mă întreţin din asta, să capăt un trăi decent şi să-mi păstrez coloana vertebrală la propriu şi la figurat practicând acest lucru care îmi place, sunt destul de mici. Deci spuneţi-mi, dragi specialişti în IT, ce-ar trebui să fac în cazul ăsta? Care sunt şansele mele să "îmi urmez chemarea" şi să îmi plătesc impozitele?
Şi aici aş vrea să revin. Acum e perioada în care dăm teste de maturitate, lucrurile de care ne tot avertizează părinţii noştri, sfaturi pe care suntem prea orgolioşi să le ascultăm. Nu e vina noastră - suntem adolescenţi, e firesc să fim bătuţi în cap o perioadă.
Acum vin lucrurile reale. Vin acele situaţii în care îţi dai seama că tot ce ai făcut până acum nu a fost decât o mare simulare. Primul job, de exemplu, în care şeful se substituie profesorului, iar acesta nu o să te înveţe şi nu o să îţi explice până înţelegi. Acum, nu numai că nu te ajută să evoluezi, ci pot să te exploateze cu cea mai mare uşurinţă şi tu nu o să îţi dai seama - eşti naiv, eşti credul, nu ştii pur şi simplu că lucrurile astea se întâmplă şi că oamenii chiar nu mai au intenţii bune pentru simplul motiv că nu e în avantajul lor.
Şcoala de şoferi, alt exemplu. Nu îţi permiţi să nu mai fii atent, nu se mai cade să mergi din complezenţă, eşti în situaţia în care plăteşti o sumă de bani că să vină cineva să îţi explice nişte lucruri pe care trebuie să le reţii, şi repede, iar în caz contrar nu te alegi cu o notă proastă şi nu ţi se explică ce ai greşit, ci eşti penalizat pur şi simplu pentru că nu ai fost pe fază atunci şi acolo.
Încep lucrurile reale pentru mine şi sunt îngrozită. Nu ştiu cât o să-mi mai permit să copilăresc, să dau din cap şi să mă prefac că înţeleg - aici e locul în care chestionezi absolut fiecare idee cu care vii în contact şi nu mai iei nimic de bun. Îmi dau seama acum că sună exact că tata tot ceea ce debitez, toate aceste cuvinte pe care le auzeam din gura lui şi care mă făceau să cred că e el paranoic.
Nu mă plâng acum, nu "la tăţi ni-i greu" e ideea pe care încerc s-o transmit. Toţi vor să câştige, inclusiv tu, iar dacă nu o să poţi să îi ajuţi, atunci o să le stai în cale şi o să fii eliminat. Nu are nimeni timp să te cheme în toamnă pentru că tu nu ai trecut examenul acum. Corigenţele astea îţi taie enorm din timp, şi n-ai idee cât de limitată e această resursă. Scriu acum aceste cuvinte pentru că încerc să mi le bag mie în cap. Ştiu că nu spun nimic nou şi că nu transmit absolut nimic pentru unii, dar lecţia pe care ţi-o da o corigenţă pe vara la extemporalul maturităţii e exact lucrul de care te avertizează părinţii tăi de când te-ai născut. Crezi că ai timp să încerci şi la anul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu